Primul
modul al cursului Intel® Teach Essentials explorează esenţa metodei proiectului bazat pe tehnologii și modul de
utilizare a acesteia în sala de clasă.
Studiind acest modul am discutat despre importanța celor 4 aspecte cheie în
elaborarea unui proiect: acoperirea în profunzime a subiectelor importante ale
disciplinelor, formularea ideilor importante pentru organizarea procesului de
înțelegere, evaluarea continuă și sarcinile consecvente. De asemenea am
discutat și despre cei mai importanți pași spre elaborarea proiectelor fără de
care proiectul nu ar fi unul de succes.
În acest modul am
învăţat ce trebuie de făcut pentru
a planifica eficient proiectul de
studiu, cum alegem tema de studiu şi o realizăm cu ajutorul proiectului. De asemenea,
am identificat standardele de performanţă, am stabilit obiectivele învățării, am identificat conceptele importante în baza
cărora voi construi întrebările-cheie ale curriculumului și am discutat despre metodele de evaluare
ale proiectului şi cum se poate face o prezentare iniţială a temei de
lucru la proiect.
Modulul 3 reflectă asupra
modalităţii de integrare în unitatea de învăţare a competenţelor pentru secolul
XXI. Studiind acest modul am mai explorat resursele interactive bazate pe
Internet pentru colaborare şi comunicare între elevi. De asemenea, am examinat
modalităţile de localizare şi evaluare eficientă a portalurilor web relevante
pentru documentare. După studierea legislaţiei cu privire la drepturile de
autor şi la utilizarea legală a acestor portaluri, am început să planific modul de utilizare a Internetului în cadrul
unităţii de învăţare alese de mine "LEARNING ACROSS CULTURES".
Modulul 4. Crearea modelelor de învăţare
În cadrul modulului 4, am făcut schimburi de idei privind modalităţile de
integrare a Internetului în unitatea de învăţare, apoi am discutat despre modul
în care le putem ajuta elevilor să înveţe să utilizeze Internetul în mod sigur
şi responsabil. De asemenea,am discutat despre tehnologiile ce pot fi utilizate
de către elevi în procesul de lucru asupra proiectului și cum întrebările formulate în planul de lucru
îi ajută pe ei să elaboreze produsele finale ale proiectului.
Modulul 5. Evaluarea proiectelor elevilor
În modulul 5 am examinat diverse modalităţi de utilizare a
rubricilor, baremelor de notare şi a listelor de verificare pentru a
evalua competenţele pentru secolul XXI. Am
planificat evaluările şi am utilizat aplicaţia Intel® Education Evaluarea
proiectelor pentru a elabora o evaluare sumativă pentru unitatea
de învăţare.
Modulul 6. Planificare pentru succesul elevilor
Pe
parcursul studierii acestui modul am
făcut schimburi de idei cu colegii privind strategiile de evaluare,
evaluarea modelului pentru elevi şi modelul pentru elevi în cadrul grupului
pentru consultări în perechi. Am mai discutat și despre importanța feedback-ului care poate
fi util pentru perfecționarea modelului și a strategiilor de evaluare.
Pentru
a ajuta elevii să gîndească creativ și independent profesorul trebuie să
folosescă strategii de predare centrate
pe elev. În acest modul am mai discutat și
despre modalităţile de facilitare a unei lecţii într-un mediu de învăţare în
baza proiectelor, precum şi depre modalităţile de utilizare a tehnologiilor în
vederea sporirii propriei productivităţi.
În
cadrul ultimului modul am prezentat portofoliul unității de învățare și am facut
schimburi de opinii cu colegii privind
Planurile Unităţilor de Învăţare şi privind documentele de suport în cadrul
unei prezentări a lucrului efectuat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu